Întâlnesc în cabinet tot mai mulți foști cititori ai cărților de tip self-help. Cititori avizi (demers pe care îl apreciez) de rețete rapide și universal valabile către o viață nouă și lipsită de griji. O viață din care anxietatea, stresul, depresia, devalorizarea, procrastinarea sau furia dispar ca prin minune în doar 5-10-15 pași. Și cu toate astea, nu-s fericiți. Sunt oameni inteligenți asupra cărora nu poate plana suspiciunea că n-au înțeles mesajul autorului și totuși schimarea mult visată nu apare. De ce?
Lectura unei cărți de self-help reprezintă doar cel mai mic, mai facil și mai confortabil pas al demersului. Lectura în sine nu poate genera o schimbare la nivelul gândurilor sau al comportamentului, la fel cum nici doar citirea unei rețete de prăjituri nu poate genera un desert.
De ce marea majoritate a cititorilor consideră încheiat demersul schimbării simultan cu terminarea cărții și se opresc acolo?
Pentru că schimbarea e dureros de grea, indiferent de aspectele pe care le vizează. Pentru că suntem proiectați să căutăm familiaritatea, adică exact acele tipare pe care le-am perpetuat de-a lungul timpului, chiar dacă nu ne-au fost și nu ne sunt de folos. A face ceva diferit reprezintă un risc pe care creierul nostru nu e mereu dispus să și-l asume. Această schimbare a traiectoriei, deși reprezintă doar o parte a întregului demers, are nevoie de multe resurse și ar putea constitui un obiectiv în sine.
Pentru că schimbarea are nevoie de o structură mult mai accesibilă, mai fragmentată. La fel cum în bucătărie avem nevoie să aflăm, pe lăngă ingrediente, și cantitățile necesare. Știm că avem nevoie de zahăr pentru o prăjitură delicioasă dar prea mult zahăr ne va conduce spre un alt rezultat, pe care nu-l vom aprecia. Literatura de self-help nu va putea niciodată să-ți furnizeze cantitățile de care ai tu nevoie din simplu motiv că nu știe în ce punct te afli acum. Cât de mult optimism trebuie să adaugi? Cât de intensă este anxietatea ta? Cât de devalorizat/ă te simți și de cât timp?
Pentru că avem nevoie, pe lângă ingrediente și cantități, de procedee. Cum se face crema sau aluatul? Ce punem prima dată, fructele sau frișca? La fel ca în gastronomie, în psihologie/psihoterapie se lucrează cu tehnici specifice pentru fiecare obiectiv în parte. Stima de sine sau procrastinarea nu se abordează după același tipar. La fel cum nici tulburarea de personalitate nu are aceeași rețetă cu atacul de panică. Și dacă nu era suficient de complicat până acum, adaug că nici măcar aceeași patologie, prezentă la indivizi diferiți, nu se abordează identic. Pentru că unii clienți folosesc fructe proaspe iar alții fructe congelate.
Pentru că unele schimbări au nevoie de multă repetiție și perseverență. Iar oamenii nu sunt dispuși să investească timp și resurse într-o schimbare ale cărei rezultate nu le văd imediat. Cu atât mai mult cu cât nici nu au certitudinea că ele vor apărea vreodată. Trăim în era "aici și acum" iar disponbilitatea noastră de a aștepta recompensa e tot mai limitată. De aici și atracția noastră spre literatura de self-help care tocmai asta promovează. Rapiditatea. "Schimbă-ți viața în 30 de zile", "Scapă de anxietate în 5 pași", "De mâine ești alt om" etc.
Literatura de self-help are, indubitabil și avantaje. E accesibilă și ispititoare. Din momentul în care cumperi cartea și până o termini de citit trăiești iluzia schimbării. A unei vieți noi, a unei noi și mult îmbunătățite versiuni a ta. Pentru doar 30 de lei.
Cărțile de self-help sunt precum biletele la loto. Până nu vezi că n-ai câștigat, ai toată libertatea din lume să te bucuri de iluzia unei averi dobândite peste noapte. Să faci planuri și să te proiectezi într-o lume mai bună, mai liniștită, mai bogată, mai fericită. Când visul se spulberă și vezi că n-ai nimerit numerele căștigătoare, cumperi altă carte. Un alt bilet către visare. Și uite așa te trezești cu o bibliotecă plină de cărți lucioase, bestseller-uri internaționale, poate chiar premiate o parte dintre ele. Dar tu rămâi același.
Apoi, în cazurile fericite, vine o zi în care te hotărăști să mergi la un cabinet de psihologie/psihoterapie. Firește, e ultima alegere. Pentru că e scump și pentru că tu nu ești nebun. Pentru că nu poate un străin să-ți spună ție ce să faci. Pentru că va afla lumea. Pentru că tu ești puternic și poți trece singur prin asta. În fine, ajungi în cabinetul de psihologie și constați că demersul, deși nu e ușor, poate fi abordabil. Că poate, cu ajutorul psihoterapeutului, să fie structurat și personalizat. Că poți primi susținere și feedback. Că poți prepara tortul pe care-l dorești fără să consumi timp și bani pe multiple încercări nereușite de cornulețe și saleuri.
Te aștept în Cabinet de Fericire!