Teoria atașamentului reprezintă un concept important în psihologia dezvoltării și face referire la nevoia tuturor indivizilor de a avea legături strânse, atât emoționale cît și fizice, cu alte persoane. Aceste interacțiuni oferă sentimente de stabilitate și securitate, fiind necesare pentru asumarea unor riscuri dar și pentru structurarea personalității în cazul copiilor. Cu alte cuvinte, teoria atașamentului se axează pe relațiile și legăturile dintre oameni, în special relațiile pe termen lung, pornind de la cele dintre părinți și copii și ajungând la relația dintre partenerii unui cuplu.
În anul 1969, psihologul britanic John Bowlby a fost prima persoană care a formulat această teorie, afirmând că atașamentul reprezintă o legătură psihologică durabilă între ființele umane. J. Bowlby a fost interesat să înțeleagă anxietatea și stresul ridicat la care sunt supuși copiii atunci când sunt separați de persoanele care îi îngrijesc.
Unele dintre primele teorii comportamentale au sugerat că atașamentul era pur și simplu un comportament învățat, rezultat din relația de alimentație dintre copil și îngrijitor. Pe scurt, îngrijitorul hrănește copilul, iar acesta devine atașat. Ceea ce a observat Bowlby este că hrănirea nu a diminuat anxietatea cu care s-au confruntat copiii atunci când au fost separați de îngrijitorii lor principali. În schimb, el a descoperit că atașamentul era caracterizat de modele clare de comportament și motivație. Atunci când copiii sunt speriați, aceștia vor căuta să fie cât mai aproape de persoana ce îi îngrijește pentru a se simți confortabil și în siguranță.
Deprivarea maternă și teoria atașamentului
J. Bowlby și-a început călătoria spre teoria atașamentului prin cercetări efectuate asupra delincvenților și copiilor spitalizați. Studiile realizate l-au determinat să discute despre efectele negative ale deprivării materne, mai ales în primii doi ani de viață ai copilului. Bowlby considera că orice copil are o nevoie înnăscută de a dezvolta o relație strânsă cu o persoană, de obicei cu mama sa. Când acest lucru nu se întâmplă, apar consecințe negative asupra dezvoltării copilului.
Printre aceste consecințe se regăsesc:
- Scăderea nivelului de inteligență;
- Depresie și anxietate;
- Creșterea riscului de a dezvolta un comportament violent, agresiv, urmat de diferite acte de delicvență;
- Psihopatie, caracterizată printr-un comportament antisocial, lipsit de remușcări.
În urma concluziilor puse pe baza deprivării materne, Bowlby a dorit să dezvolte o teorie care să susțină și să explice rezultatele sale. Un studiu care a avut un impact deosebit asupra teoriei atașamentului a fost realizat de Harlow și Zimmerman în anul 1959. În acest studiu, câteva maimuțe au fost separate de mamele lor și au fost puse în cuști cu „mame surogat”. Astfel, una dintre aceste „mame surogat” a fost construită din sârme, dar a fost echipată cu un biberon cu lapte, iar cealaltă a fost acoperită cu materiale textile care să imite intr-o oarecare măsură blana mamei. Rezultatele studiului au arătat că maimuțele au ales să stea cu mama din cârpe, chiar dacă aceasta nu a oferit mâncare.
Bowlby a considerat că teoriile cu privire la atașament dezvoltate până atunci erau departe de realitate și neactualizate. Rezultatele studiului cu maimuțe au fost în contrast cu abordările clasice de atașament, care considerau că scopul atașamentului a fost doar îndeplinirea nevoilor, în special hrănirea. Bowlby și-a dezvoltat teoria, pretinzând că atașamentul este o necesitate intrinsecă pentru o legătură cu mama, extinzându-se dincolo de nevoia de a fi hrănit. De asemenea, acesta a considerat că atașamentul este o nevoie evoluată în care o legătură emoțională cu mama crește șansele de supraviețuire.
Etapele atașamentului
Bowlby a ajuns la concluzia că atașamentul are 4 etape.
Acestea includ:
- Etapa premergătoare – apare de la perioada de nou-născut și până la vârsta de 6 săptămâni și se caracterizează printr-un comportament care este destinat să atragă atenția adulților, precum plânsul, zâmbitul, contactul vizual și gânguritul. Deși încă nu sunt atașați de mamele lor, copiii sunt liniștiți de prezența acestora.
- Etapa de realizare a atașamentului prin diferențierea persoanei de referință – apare din a șasea săptămână și durează până la 6-8 luni. Sugarii încep să dezvolte sentimente de încredere față de mamele lor, prin faptul că depind de acestea în momentele de nevoie. Sunt mult mai liniștiți în prezența lor și zâmbesc frecvent lângă acestea.
- Etapa de atașare propriu-zisă, clară – apare de la 6-8 luni și durează până la 18-24 de luni. Atașamentul este bine stabilit, iar copilul preferă prezența mamei în locul oricărei alte persoane. Atunci când mama nu este prezentă, acesta devine anxios. Intensitatea anxietății este influențată de temperamentul copilului și de modul prin care celelalte persoane îngrijesc și calmează copilul.
- Etapa de formare a relației reciproce – apare dupa 2-3 ani, iar în timp ce limbajul se dezvoltă, anxietatea de separare se reduce. Copilul reușește să înțeleagă când mama sa pleacă și când se va întoarce. În plus, sentimentul de securitate este format, chiar dacă mama nu este prezentă fizic. Copilul știe că aceasta este întotdeauna lângă el.
Mary Ainsworth și „Situația necunoscută”
Psihologul canadian Mary Ainsworth a efectuat în anul 1969 un test prin care a dorit să verifice teoria atașamentului. Acest test a purtat denumirea de „Situația necunoscută” și a înregistrat răspunsurile copiilor la prezența și absența mamelor, dar și a unui străin.
Aceste rezultate au servit drept bază pentru formularea tipurilor de atașament, după cum urmează:
- Atașament sigur – acești copii se simt încrezători, siguri și fericiți și sunt dornici să exploreze împrejurimile. Ei știu că pot avea încredere în mama lor și ca aceasta este mereu gata să îi ajute. Deși sunt dezorientați când intervine absența mamei, ei sunt siguri că aceasta se va întoarce. Comportamentul mamei este consecvent și sensibil la nevoile copilului ei.
- Atașament nesigur și evitant – acești copii nu au încredere în mama lor pentru a-și satisface nevoile. De asemenea, aceștia acționează cu nepăsare față de prezența sau absența mamei lor, dar prezintă anxietate și îngrijorare. Ei nu doresc să exploreze și sunt distanți din punct de vedere emoțional. Comportamentul mamei este detașat de emoțiile copilului.
- Atașamentul nesigur și ambivalent – Copiii cu acest tip de atașament pot dezvolta un amestec de furie și neajutorare față de mama lor. Aceștia acționează pasiv și se simt nesiguri. Experiența i-a învățat că nu se pot baza pe mama lor, deoarece aceasta are un comportament inadecvat. Uneori aceasta poate fi receptivă la nevoile copilului, dar de cele mai multe ori îl neglijează.
- Atașamentul de tip dezorganizat – copiii care nu sunt încadrați în celelalte categorii sunt incluși în acest tip. Ei pot dezvolta depresie, furie sau apatie. De asemenea, pot fi pasivi și indiferenți la contactul cu mama lor. Aceasta poate avea comportamente diferite cu copilul, uneori fiind pasivă, alteori speriată sau agresivă. Copiii pot adopta comportamente specifice precum: legănarea, învârtirea în cerc sau fixarea privirii.
Comments