Cabinet de Fericire
psiholog Iulia Blănaru-Maier
Despre mine
“După mulți ani de media (presa scrisă, televiziune, online) am conștientizat puterea uimitoare a întrebărilor cheie puse la momentul potrivit și mi-am dorit să le folosesc în scopul vindecării, al evoluției. M-am îndreptat așadar spre psihologie iar experiența pe care am acumulat-o lucrând cu oamenii ca jurnalist a fost un bun punct de plecare în călătoria mea nesfârsită (și extrem de frumoasă) spre înțelegerea gândurilor, emoțiilor si comportamentului uman.
Cred cu tărie că fericirea stă în echilibul dintre ceea ce suntem, ceea ce ne dorim să fim și ceea ce facem pentru asta. Nicio luptă nu e prea grea și niciun demers prea laborios atunci când țelul nostru este cunoașterea și evoluția. Sunt momente în viață, și nu puține, în care ajutorul unui psiholog te poate conduce spre drumul care să-ți aducă fericirea de care vorbeam.
Asta fac eu în Cabinetul de Fericire, te ajut să învingi frica și neputința și să transformi emoțiile și gândurile, din dușmani în aliați.”
psiholog
Iulia
Blănaru-Maier
Psiholog clinician autonom atestat de Colegiul Psihologilor din România
Cere ajutor !
Dincolo de ajutorul pe care-l vei primi în rezolvarea unor probleme acute, psihologul te poate ajuta să te cunoști și să te înțelegi mai bine. Chiar dacă uneori primul pas spre consiliere psihologică/ psihoterapie e greu de făcut, majoritatea persoanelor care au cerut ajutorul consideră că a meritat din plin.
1
2
3
4
5
Anxietate
Atacuri de
panică
Depresie
Managementul
furiei
Stres
© 2018 Cabinet de fericire