• Iulia Blănaru-Maier

Sindromul Stockholm


Sindromul Stockholm se poate defini ca fiind tendința psihologică a unui ostatic de a simpatiza cu răpitorul și de a se identifica și conecta cu acesta. Cu alte cuvinte, victima dezvoltă sentimente pozitive pentru individul care îi face rău, uneori chiar iubire, empatie și dorință de a-l proteja.


Numele sindromului a fost folosit pentru prima dată de criminalistul Nils Bejerot, acesta afirmând că afecțiunea apare mai ales în cazul persoanelor care au părăsit diferite culte religioase, relații abuzive sau alte situații traumatice în care captivitatea a durat minim câteva zile, iar contactul cu abuzatorul a fost unul strâns.


Din perspectivă psihologică, acest fenomen poate fi înțeles ca un mecanism de supraviețuire. De fapt, unii experți încurajează ostaticii să acționeze prudent, dar ca și cum ar avea sindrom Stockholm. Acest lucru ar putea îmbunătăți șansele de supraviețuire prin formarea unei legături cu agresorul. Dacă recent ați suferit un eveniment traumatic ce ar putea să vă afecteze echilibrul mintal, nu ezitați să luați egătura cu un psihoterapeut.


Istoria sindromului Stockholm


Această denumire face referire la un jaf armat asupra unei bănci din Stockholm, Suedia. La 23 august 1973, doi bărbați au intrat cu mitraliere în banca suedeză Kreditbanken și au luat ostatici trei femei și un bărbat, pentru următoarele 131 de ore. Acestora le-a fost atașată dinamită și au fost închiși într-un seif până pe 28 august.


După salvarea celor patru ostatici, aceștia au prezentat o atitudine șocantă, considerând că nu au fost amenințați și abuzați. În plus, ostaticii au arătat un comportament ostil față de salvatori și au încercat să contracareze încercările de salvare. De asemenea, chiar și după ce infractorii au fost prinși și condamnați, ostaticii au încercat să-i salveze. Aceștia au strâns bani pentru procedurile judiciare și au dorit să evite sentințele judecătorești dure ale abuzatorilor lor.


Cum se manifestă sindromul Stockholm?


Este important de știut că acest sindrom nu apare doar în cazul relației dintre ostatic și răpitor. Afecțiunea se poate regăsi și în relațiile de familie, de cuplu sau interpersonale. Abuzatorul poate fi soțul sau soția, iubitul sau iubita, tatăl sau mama sau orice altă persoană care are o poziție de autoritate. Este foarte important să se înțeleagă componentele acestui sindrom, deoarece acesta se referă la relațiile abuzive și de control. Odată ce sindromul Stockholm este descifrat, este mult mai ușor de înțeles comportamentul anormal al unei victime față de abuzatori.


Fiecare sindrom se caracterizează prin anumite simptome sau comportamente, iar sindromul Stockholm nu face exceptie. Mai multe dintre următoarele caracteristici vor fi prezente:

- Sentimente pozitive ale victimei față de agresor, uneori admirație și dragoste;

- Sentimente negative ale victimei față de familie și prieteni sau față de autoritățile care încearcă să realizeze salvarea;

- Sprijinirea comportamentelor avute de către agresor;

- Incapacitate sau lipsa dorinței de a scăpa din situația existentă;

- Refuzul de a depune mărturie împotriva agresorilor și dorință de a-i ajuta.

Trebuie înțeles faptul că legătura emoțională creată de victimă este doar o strategie inconștientă de supraviețuire și de luptă împotriva abuzului și intimidării. Adesea, multe femei își salvează soții agresivi de închisoare, tocmai din cauza acestei legături emoționale formate. Unei persoane cu sindrom Stockholm îi poate fi foarte dificil să observe realitatea, convingerile ei persistând în ciuda argumentelor aduse.


Care sunt cauzele sindromului Stockholm?


Motivul exact din spatele acestei tulburări psihice este foarte complicat. De-a lungul anilor, oamenii de știință din domeniu au reușit să stabilească anumiți factori ce ar putea produce sindromul Stockholm.


Această tulburare poate să apară atunci când:

- Victima consideră că agresorul îi face o favoare prin faptul că nu o ucide;

- Agresorul este pus într-o lumină pozitivă de către victimă atunci când oprește violențele și îi face mici favoruri, precum oferirea unei porții mai mari de mâncare;

- Victima este tratata preferențial de către abuzator. Un tratament crud generează ura, iar un tratament mai bun poate produce contrariul;

- Izolarea are loc pe perioade foarte lungi, iar singura persoana cu care se poate comunica este agresorul.

Persoanele agresate dezvoltă comportamente care să mulțumească răpitorii. Acest lucru se întâmplă din cauza fricii cu privire la o pedeapsă. Când comportamentele de acest tip sunt repetate și devin obișnuite, dorința de a satisface răpitorul poate persista și după ce victima a fost salvată. În plus, victimele dezvoltă un tip de dependență față de agresori, mai ales când nu există o persoană apropiată ce ar putea ajuta la trecerea peste evenimentele neplăcute.


Stabilirea unei legături emoționale dintre victime și agresori nu este un concept ce a apărut în urma jafului din Suedia. Tulburările mintale de acest tip au fost regăsite cu mult timp înainte și au fost corelate cu următoarele situații:

- Abuzarea copiilor;

- Incestul;

- Captivitatea la care sunt supuși prizonierii de război;

- Violența domestică;

- Practicile din anumite religii;

- Detenția în lagăre de concentrare;

- Răpire.


Ce este de făcut?


Sindromul Stockholm este, de obicei, considerat o afecțiune care se dezvoltă din cauza stresului major și a fricii extreme. Cel mai eficient remediu pentru această tulburare constă în consiliere psihologică sau psihoterapie. De asemenea, sprijinul din partea familiei și apropiaților este extrem de important. Cu susținere adecvată, simptomele produse de acest sindrom pot fi înlăturate treptat. În cazul în care ați suferit un eveniment traumatizant sau considerați că o persoană dragă suferă de sindromul Stockholm, nu ezitați să mă contactați pentru a stabili o întâlnire.