Termenul narcisism a fost introdus de Havelock Ellis în 1898, (mai târziu a fost dezvoltat de Freud în cartea din 1914 On Narcissism) după Narcis, care, în mitologia greacă, era un tânăr frumos, fiul nimfei Liriope și al râului Cephios. Narcis era un tânăr care s-a îndrăgostit patologic de propriul său chip oglindit în apă. “Narcis” este și un tablou al maestrului baroc italian Caravaggio, pictat în jurul anilor 1597-1599. Acesta este găzduit în Galleria Nazionale d’Arte Antica din Roma. Pictura a fost atribuită inițial lui Caravaggio de către Roberto Longhi în 1916.
Dacă narcisismul s-ar întinde doar până la cantitatea pozelor de pe profilele de socializare, probabil, grijile noastre ar fi mai mici. Din nefericire, relațiile de orice fel cu persoane narcisiste ajung să fie toxice și ne pot marca profund. Nu este vorba doar despre nevoia lor de a primi atenție, este vorba și despre abuzul emoțional pe care îl aplică celor din jur. Nevoia lor de a fi cei mai buni, în centrul atenției, de a fi validați si constant lăudați nu lasă loc pentru nevoile persoanelor din jurul lor. Petrecerea timpului cu o persoana narcisistă poate lăsa răni adânci, răni ce pot conduce de la pierderea încrederii în sine până la anxietate, ori depresii severe.
Conform DSM 5, persoanele care manifestă tulburare de personalitate narcisică pot fi diagnosticate prin prezența următoarelor caracteristici:
Prezintă o toleranță foarte scăzută la frustrare atunci când vine vorba de critici.
Sunt extrem de oportuniști, ei creând relații care le aduc mereu câte un beneficiu.
Manifestă grandoare personală.
Se consideră speciali și consideră că trebuie să fie înconjurați doar de oameni speciali (întocmai ca ei).
Sunt preocupați de reușită, de a deveni modele ideale.
Consideră că merită tratamente speciale.
Caută să fie tot timpul în centrul atenției, fiindcă vor să fie admirați și validați.
Nu prezintă empatie, nu își pot recunoaște trăirile și emoțiile față de ceilalți.
Sunt invidioși.
Cauzele tulburării de personalitate narcisică nu se cunosc exact, acestea pot fi complexe, ca și în cazul celorlalte tulburări de personalitate. Există unele dovezi care leagă cauzele de o copilărie disfuncțională, cum ar fi hiperprotecția din partea părinților, așteptări extrem de mari din partea acestora, abuzul sau neglijarea. Alte dovezi indică unii factori genetici si psihobiologici precum legătura dintre creier, comportament si gândire.
Sub 1% din oameni suferă de acest tip de tulburare de personalitate, însă în clinicile de psihiatrie procentul ajunge și la 16%. Ca și complicații pot apărea: abuzul și dependența de droguri și alcool, depresia, anorexia, tulburările somatoforme.
În ceea ce privește abordarea psihoterapeutică a personalității narcisiste, încă din anii 1960 s-a pus un accent deosebit pe această patologie, subiectul fiind abordat de toate școlile de psihoterapie existente. Indiferent de abordarea aleasă, această tulburare de personalitate își are rezolvarea în timp şi necesită efort susținut.
Și pentru membrii familiei se recomandă consiliere, pentru ca bolnavul să aibă un sistem de sprijin extins în perioada de recuperare. Medicamentele nu sunt, de obicei, prescrise în cazul narcisismului, deși condițiile care pot însoți tulburarea de personalitate (cum ar fi depresia sau anxietatea) ar putea fi tratate cu medicație, prescrisă de medicul psihiatru și eliberată doar pe bază de rețetă.
Cu ajutor specializat, disconfortul produs de tulburarea de personalitate narcisistă poate fi gestionat mai ușor. În cazul în care căutați ajutor pentru a readuce echilibrul în viața dumneavoastră, vă încurajez să faceți o programare la un cabinet de psihologie.