top of page
  • Writer's pictureCabinet de Fericire

Cum să devii o persoană mai bună

Updated: Jun 22, 2023


cum să devii o persoană mai bună

Cu toții am făcut greșeli pe parcursul vieții noastre, acestea putând să ne pună într-o lumină nu tocmai bună. Greșelile diferă de la persoană la persoană și pot porni de la o minciună minoră, până la agresiuni sau furturi. Vina provocată de aceste greșeli poate face o persoană să își dorească să fie mai bună.


Trebuie reținut că nimeni nu devine perfect, dar asta nu înseamnă că nu poate încerca să se îmbunătățească. Există numeroase metode prin care acest lucru poate fi făcut, iar acest articol are ca scop prezentarea câtorva dintre ele. Cu toate acestea, dacă vina este copleșitoare, iar dorința de schimbare în bine este mare, discuția cu un psiholog este o alternativă extrem de utilă. Contactați-mă pentru a vedea ce pași trebuie urmați.


Luați în considerare impactul asupra celorlalți


Tot ceea ce spuneți și faceți are un efect pozitiv sau negativ asupra persoanelor din jurul vostru. Chiar și persoanele necunoscute pot fi influențate de comportamentul persoanelor cu care interacționează. De exemplu, un client poate avea un conflict cu un vânzător, iar starea de spirit a celui din urmă să fie afectată. Astfel, acesta se va comporta diferit, în mod negativ, cu următorii clienți. În acest fel, impactul unei persoane față de alta ar putea fi asemănat cu un bulgăre de zăpadă care crește progresiv.


A oferi zâmbete și a fi pozitiv și prietenos reprezintă o soluție atât pentru a fi mai bun cu ceilalți, cât și pentru a nu fi afectat de starea negativă a lor. De obicei, oamenii răspund cu aceeași atitudine cu care au fost întâmpinați. Iar ca bonus, aflați că zâmbetul (chiar și cel fals) are puterea de induce o stare de bine prin activarea anumitor muschi faciali care transmit creierului mesajul că e timpul să intre în happy mood. Așadar, zâmbiți mai mult!


O altă metodă prin care rănirea celorlalți poate fi prevenită constă în reflectarea la consecințele pe care le pot avea anumite cuvinte rostite la nervi sau din impuls. Este bine să ne gândim foarte bine la ceea ce vrem să spunem, deoarece cuvintele pot avea multe urmări nedorite. Mulți dintre cei mai înțelepți oameni ai lumii au căpătat această calitate pentru că nu au vorbit impulsiv și și-au permis să gândească înainte de a vorbi. Gândește de două ori, vorbește o dată!


Renunțați la furie


Cu toții am resimțit furia în viața noastră, dar ea trebuie să fie controlată. În caz contrar, furia poate provoca probleme serioase în relațiile cu celelalte persoane, dar chiar și din punct de vedere al propriei sănătăți. Toate acestea pot duce la mai mult stres și la probleme suplimentare. Gestionarea și controlarea furiei ne pot ajuta să devenim persoane mai bune.


Controlarea furiei nu este întotdeauna ușoară, dar este posibilă, mai ales cu ajutor specializat. Psihoterapeutul poate ajuta o persoană să își recunoască furia și cauzele acesteia, dar și să o gestioneze mai ușor. Iertarea este una dintre opțiunile prin care putem trece peste furie și prin care ne putem îmbunătăți ca persoane.


Ajutați persoanele din jur


Sprijinul oferit altor persoane vă poate ajuta să creșteți în ochii lor, dar și să obțineți emoții puternice de bucurie. Când ajutați o persoană, nu așteptați să obțineți un beneficiu material în schimb. Satisfacția de a ști că am facut o faptă bună, că suntem oameni cu suflet mare e în sine o răsplată extrem de valoroasă.

Activitățile de voluntariat pot fi ocazii excepționale prin care alte persoane pot fi ajutate. Voluntariatul ajută, de asemenea, la accentuarea încrederii și a respectului de sine. Multe studii au demonstrat că oferirea de ajutor persoanelor care au nevoie reprezintă o modalitate prin care depresia poate fi combătută, iar viața în sine se îmbunătățește. Faptele bune fac lumea un loc mai bun, iar altruismul este cea mai simplă cale de a deveni un om mai bun în fiecare zi.


Arătați-vă aprecierea


Există foarte mulți oameni care ne completează viața și de care nu ne-am putea lipsi. Pentru orice ajutor primit trebuie să mulțumim, iar acest lucru nu este greu de făcut. Îmbrățișările, complimentele sau chiar oferirea de cadouri sunt modalități prin care aprecierea poate fi arătată.


La fel cum și noi suntem bucuroși când ni se mulțumește, ar trebui să facem la fel când putem. Respectul și aprecierea reciprocă sunt elemente de bază în încercarea de a fi o persoană mai bună.


Complimentați-vă


Este foarte bine să complimentați persoanele din jur, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să uitați de propria persoană. Dimineața când vă priviți în oglindă nu uitați să vă faceți un compliment. Fie că este vorba despre ținută, tunsoare sau sarcini îndeplinite, stimularea emoțională de acest tip vă poate face mai fericit. Astfel, ziua este începută în mod pozitiv, iar mulțumirea astfel căpătată poate fi contagioasă.


Îngrijiți-vă


O persoană se poate neglija atunci când se simte vinovată, este stresată sau are probleme cu stima de sine. Când o persoană are grija de ea, își demonstrează respectul față de sine. Astfel, având încredere în propria persoană, interacțiunea cu celelalte persoane poate fi mai bună. De asemenea, cei din jur vor aprecia mai mult o persoană îngrijită.


Recunoașteți propriile slăbiciuni


Pentru a deveni o persoană mai bună este esențial să cunoașteți propriile slăbiciuni. Fără a exagera, faceți o listă cu slăbiciunile existente și încercați să lucrați la ele. Astfel, atitudinea și starea de sănătate psihică pot fi îmbunătățite.

Dacă există dificultăți în identificarea propriilor puncte slabe, puteți întreba un prieten apropiat sau un membru al familiei. Nu vă supărați dacă răspunsurile primite nu vă satisfac. Reflectați asupra lor și observați ce trebuie schimbat.


Nu mințiți


Cu siguranță nu vă place să fiți mințit. Acest lucru se aplică oricărei persoane, din acest motiv nu trebuie să apelați la minciuni. Minciuna este o modalitate prin care încrederea poate fi distrusă cu ușurință. Dacă doriți să fiți o persoană mai bună, trebuie să spuneți întotdeauna adevărul. Gândurile, sentimentele și ideile trebuie exprimate într-un mod cât mai deschis și onest.

A deveni o persoană mai bună nu este un lucru care se întâmplă peste noapte. Cu toate acestea, schimbarea este posibilă dacă este dorită, dar necesită pași mici. În cazul în care considerați că aveți nevoie de ajutor în a deveni o persoană mai bună, vă stau alături. Sunați-mă pentru a programa o întâlnire, în cabinet sau online.


bottom of page