top of page
  • Writer's pictureCabinet de Fericire

Ipohondria

Updated: Jun 22, 2023


ipohondria


Ce este ipohondria?


Este normal să ne îngrijorăm de sănătatea noastră, dar pentru unele persoane, teama de a fi bolnave este extrem de puternică, în ciuda faptului că sunt într-o stare deplină de sănătate. Acest lucru le poate face dificilă viața de zi cu zi. O persoană care trăiește cu teama sau siguranța că ar putea suferi de o boală gravă, în ciuda investigațiilor medicale care nu confirmă aceste temeri, poate suferi de ipohondrie.

Ipohondria sau hipocondria reprezintă o tulburare psihică în care un individ afirmă că are simptomatologia unei anumite afecțiuni grave, crede în aceasta și îi este teamă pentru starea sa de sănătate, dar în realitate analizele medicale nu dovedesc prezența bolii. Majoritatea persoanelor care suferă de ipohondrie tind să își concentreze teama asupra unui singur simptom, precum tulburările gastro-intestinale, durerile musculare, durerile de cap și palpitațiile. Conform studiilor de specialitate, ipohondria afectează un procent cuprins între 1% și 5% din populație.

Severitatea ipohondriei poate depinde de vârsta persoanei afectate, de tendința persoanei de a se îngrijora și de cât de tare se expune aceasta la stres. Trebuie cunoscut faptul că ipohondria nu este o afecțiune care să treacă fără ajutor specializat, iar atunci când devine severă, traiul de zi cu zi va fi alterat drastic.


Care sunt simptomele ipohondriei?


Simptomele ipohondriei apar, de obicei, la vârsta adultă. Unele persoane ipohondre se pot concentra doar pe un anumit organ sau o boală, de exemplu cancerul pulmonar. Altele se pot teme de anumite boli, în mod consecutiv, acuzând o altă boală după ce prima nu a fost diagnosticată. În cazul în care simptomatologia prezentată în rândurile următoare se aplică și în cazul dumneavoastră, întâlnirea cu un specialist trebuie realizată cât mai curând.


Frica de funcțiile normale ale organismului

Pentru o persoană cu ipohondrie, funcțiile fiziologice ale organismului, cum ar fi bătăile inimii, transpirația și mișcările intestinale, pot să pară simptome ale unor condiții grave de sănătate. S-a observat că persoanele cu ipohondrie pot avea un prag scăzut pentru tolerarea durerii și pot simți senzațiile interne mai ușor decât ceilalți. Din această cauză, acestor persoane le poate fi frică în mod exagerat de orice stimuli ce le-ar putea produce durere.


Teama de afecțiuni minore

Durerea de intensitate mică, curgerea nasului sau inflamarea ușoară a ganglionilor limfatici sunt motive pentru care persoanele ipohondre pot solicita investigații medicale, crezând că au afecțiuni grave. O persoană ipohondră poate considera că are o tumoră cerebrală, în realitate având doar o banală durere de cap.


Verificarea exagerată și vizitele la medic

O persoană ipohondră va face analize și investigații medicale în mod frecvent, pentru a verifica dacă există semne de boală. Aceste persoane ajung să fie frecvent internate în spitale, acuzând simptome ce în realitate nu ascund boli grave.


Vorbirea frecventă despre o boală

O persoană ipohondră vorbește frecvent cu persoanele din jur despre potențialele afecțiuni grave de care suferă. Starea de sănătate a unei persoane ipohondre va fi mereu un subiect de discuție în grupurile frecventate de aceasta. De asemenea, se pot interesa despre simptomatologia bolii și își pot imagina că o au. Gândirea unei persoane ipohondre este atât de puternică încât aceasta se poate convinge singură că are anumite simptome, mimându-le perfect.


Pierderea încrederii în sistemul sanitar

Persoanele ipohondre pot schimba frecvent medicii, căutându-l pe cel care le poate pune diagnosticul dorit. De asemenea, dacă rezultatele investigațiilor sunt negative, persoanele cu această tulburare nu se vor simți mai bine. De fapt, acest lucru le poate înrăutăți starea și pot considera că nimeni nu le crede și că problema nu ar putea fi niciodată diagnosticată și tratată cu succes.

În cealaltă extremă, unele persoane pot considera că au simptomele unei boli grave, dar nu doresc consulturi medicale, evitând atenția medicală din teamă că pot afla că au o boală gravă, potențial fatală.


Administrarea de medicamente

O persoană ipohondră își poate administra medicamente singură sau poate cere sfatul farmacistului în legătură cu anumite simptome. Medicația astfel luată nu ajută și poate fi dăunătoare. Medicamentele nu trebuie luate fără o indicație în prealabil a medicului.


Evitarea anumitor locuri

Persoanele ipohondre pot evita locurile și activitățile pe care le consideră că au un risc potențial pentru sănătate. De exemplu, unii oameni pot evita deplasările cu mijloacele de transport în comun din cauza aglomerației și a riscului de a contracta diferite boli. Aceste persoane evită să atingă mânere de uși, balustrade sau bare de susținere. În unele cazuri, persoanele ipohondre evită contactul cu alte persoane, considerând că acestea pot împrăștia germeni.


Dacă experimentați aceste simptome este indicat să mă contactați pentru o întâlnire. Cu ajutor specializat, ipohondria poate fi depășită!


Care sunt cauzele ipohondriei?


Cauzele exacte ale ipohondriei nu sunt pe deplin cunoscute, dar se consideră că anumiți factori pot fi implicați în apariția acestei tulburări:

Neînțelegerea propriului corp neînțelegerea senzațiilor fizice, legată de o convingere eronată a modului în care funcționează corpul. O persoană care nu înțelege ce sunt mișcările intestinale poate considera că acestea reprezintă un motiv de alarmare.


Istoricul familial persoanele care au o rudă apropiată cu ipohondrie au mai multe șanse să dezvolte această tulburare.


Istoricul personal persoanele care au avut în trecut anumite experiențe negative cu privire la starea lor de sănătate pot fi mai predispuse la o teamă exagerata față de boli. De asemenea, anumite întâmplări, precum decesul sau îmbolnăvirile unor persoane apropiate pot declanșa ipohondria.


Alte afecțiuni existența altor afecțiuni psihice poate fi corelată cu apariția ipohondriei. Un procent ridicat de persoane cu ipohondrie suferă, de asemenea, de depresie, atacuri de panică sau de tulburări obsesiv-compulsive.


Dacă vi se pare că acest articol vă caracterizează, iar simptomele prezentate se suprapun cu cele ale dumneavoastră, nu ezitați să mă contactați pentru a putea stabili o întâlnire.



Surse:

Comments


bottom of page