top of page
  • Writer's pictureIulia Blănaru-Maier

OCD sau Tulburarea obsesiv-compulsivă

Updated: Jun 22, 2023

tulburarea obsesiv compulsivă

Tulburarea obsesiv compulsivă este o tulburare de anxietate în care persoanele afectate au gânduri, idei sau senzații nedorite și recurente (obsesii) ce le fac să realizeze anumite gesturi în mod repetitiv (compulsii). Comportamentele repetitive sunt realizate pentru a calma persoana în cauză și pot interfera semnificativ cu activitățile zilnice, dar și cu interacțiunile sociale ale acesteia.


Atunci când se încearcă ignorarea sau oprirea obsesiilor apare doar sporirea stresului și a anxietății. În cele din urmă, persoana în cauză se simte obligată să realizeze actele compulsive pentru a se calma. Indiferent de cât se încearcă să se controleze aceste gânduri, ele tot revin, astfel încât se formează un cerc vicios. Tulburarea obsesiv compulsivă se concentrează adesea în jurul anumitor aspecte. De exemplu, teama exagerată de contaminare cu germeni va duce la o spălare frecventă și obsesivă a mâinilor, chiar până la crăparea și rănirea lor.


Cum se manifestă?


Simptomele debutează, de obicei, în adolescență. Acestea apar treptat și au tendința de a varia în severitate pe tot parcursul vieții. În general, tabloul clinic se agravează atunci când există un nivel crescut de stres, ajungând să altereze modul de viață al unei persoane.


Simptomele obsesiei


Obsesiile asociate tulburării obsesiv compulsive reprezintă gânduri repetate, persistente și nedorite. Aceste gânduri intruzive cauzează stres și anxietate, iar singura modalitate de a le gestiona constă în efectuarea unui ritual sau a unui comportament compulsiv. Cele mai frecvente gânduri obsesive sunt reprezentate de:

- Frica de contaminare cu diferiți agenți patogeni;

- Frica exagerată de murdărire;

- Nevoia de ordonare a lucrurilor și de a le aranja simetric;

- Gânduri agresive sau îngrozitoare despre vătămarea propriei persoane sau a altora;

- Gânduri cu tentă sexuală sau religioasă;

- Incertitudine cu privire la închiderea ușii;

- Incertitudine cu privire la stingerea focului din sobă sau de la aragaz.


Simptomele compulsiei


Compulsiile regăsite în tulburarea obsesiv compulsivă reprezintă comportamente repetitive pe care o persoană simte nevoia să le realizeze. Aceste comportamente sunt menite să prevină sau să reducă anxietatea asociată cu obsesiile. Cu toate acestea, angajarea în realizarea acestor compulsii nu aduce nici o plăcere, oferind doar ușurarea temporară a anxietății.

Adesea, persoanele cu tulburare obsesiv compulsivă pot adopta următoarele comportamente:

- Spălarea exagerată și frecventă a mâinilor;

- Igienizarea constantă a locuinței;

- Numărarea frecventă a banilor, fără motiv;

- Așezarea obiectelor într-o anumită ordine;

- Urmarea unei rutine stricte, fără abatere;

- Reasigurare frecventă că ușile sunt închise cu cheia;

- Repetarea continuă a unor fraze, cuvinte, rugăciuni etc.


Persoanele cu tulburare obsesiv compulsivă trebuie diferențiate de cele perfecționiste, care își doresc doar rezultate și performanțe impecabile. Gândurile din tulburarea obsesiv compulsivă nu sunt doar simple îngrijorări cu privire la problemele din viața unei persoane. Ele apar constant și afectează gândirea pacientului, din acest motiv fiind necesară evaluarea de către un psiholog.


Cauze și factori de risc


Cauzele acestei afecțiuni nu sunt pe deplin înțelese, dar există anumite teorii care afirmă că biologia, genetica și mediul înconjurător sunt agenți cauzali direct incriminați. Astfel, tulburarea obsesiv compulsivă poate rezulta prin modificări biochimice naturale în structura creierului, dar și prin modificări la nivelul genelor. De asemenea, unii factori de mediu, precum infecțiile sau traumatismele, ar putea cauza tulburarea.


Se consideră că anumiți factori pot crește riscul apariției sau declanșării tulburării obsesiv compulsive. Aceștia cuprind:

- Istoricul familial – dacă în familie există membri apropiați cu această afecțiune, riscul crește semnificativ;

- Evenimentele stresante – experimentarea unor incidente traumatizante sau stresante ar putea declanșa apariția unor gânduri obsesive care să provoace anumite comportamente repetitive;

- Existența unei alte tulburări de sănătate mintală – persoanele ce experimentează anxietate, depresie, abuz de substanțe sau alte tipuri de afecțiuni psihice au un risc mai mare de a avea tulburare obsesiv compulsivă.


Complicații


Fără tratament adecvat, tulburarea obsesiv compulsivă poate provoca numeroase complicații:

- Afecțiuni de sănătate, precum dermatita cauzată de spălarea excesivă a mâinilor;

- Incapacitatea de a participa la activitățile normale, precum munca, școala sau activitățile sociale;

- Distrugerea relațiilor cu cei din jur;

- Diminuarea calității vieții;

- Sentimente persistente de anxietate, frică, îngrijorare, furie, tristețe, rușine sau vină;

- Aparitia unor gânduri sau comportamente suicidare.


Tratament


Tratamentul tulburării obsesiv compulsive vizează controlarea simptomelor, astfel încât acestea să nu afecteze traiul de zi cu zi. În cazuri grave, tratamentul poate fi necesar pe tot parcursul vieții. Astfel, există două tratamente principale pentru această afecțiune, acestea fiind reprezentate de psihoterapie și medicamente. Adesea, cea mai eficientă metodă de tratament constă în combinația celor două.

Medicația ajuta la controlarea obsesiilor și compulsiilor, iar cel mai frecvent sunt prescrise antidepresivele, precum clomipramina, fluoxetina, fluvoxamina, paroxetina sau sertralina. Acestea sunt recomandate în funcție de gravitatea tulburării, de vârsta pacientului și de asocierea cu alte afecțiuni și tratamente.


Terapia cognitiv comportamentală este cel mai utilizat și eficient tip de psihoterapie. Cu ajutorul acesteia sunt detectate obsesiile și se încearcă modalități de gestionare a lor. De asemenea, se încearcă diminuarea anxietății și a starilor neplăcute provocate de tulburarea obsesiv compulsivă. Terapia poate avea loc în mod individual, în familie sau chiar în grup. Dacă doriți să aflați mai multe, mă puteți contacta telefonic pentru a stabili o întâlnire.

bottom of page